Întrebări frecvente

Cât costă programul Start 22+?

Programul Start 22+ este complet gratuit

Îl oferim din dorința de a te ajuta să ai o tranziție cât mai lină la un stil de viață vegan.
Acest proiect este realizat în colaborare cu programul internațional Challenge 22+ de către Asociația Freedom and Respect for Every Earthling (F.R.E.E.) și Asociația Veganilor din România.

La ce să mă aștept când mă înscriu la Start 22+?

Start 22+ este un program complex care te va ajuta cu toate informațiile de care ai nevoie și te va pune în contact cu o comunitate de persoane, care, la fel ca tine, au ales să devină cea mai bună versiune a lor!

 

Cum funcționează?

 

  • înscrie-te prin intermediul acestui website
  • te vom adăuga unui grup special de Facebook unde se va desfășura programul
  • în fiecare zi vei primi rețete, sfaturi sau clipuri video

 Programul este alcătuit din:

 

  • acest website unde vei găsi resurse și informații de bază
  • o pagină de Facebook unde ne poți urmări
  • un grup privat de Facebook unde, împreună cu ceilalți înscriși, vei participa la programul propriu-zis ce va dura 22 de zile și unde vei primi susținere de la mentori și dieteticieni
  • un grup al absolvenților unde vei putea aprofunda cunoștințele dobândite

 Programul este flexibil, astfel încât ai opțiunea să alegi ce ți se potrivește pentru a-ți atinge țelul.

Putem fi sănătoși având o alimentație vegană?

Nu doar că putem fi sănătoși adoptând o alimentație vegană, dar majoritatea oamenilor observă o îmbunătățire a stării de sănătate când integrează o cantitate mai mare de alimente vegetale integrale în dietă. 

Înlocuirea produselor de origine animală cu produse integrale de origine vegetală va reduce consumul de grăsimi saturate și va crește consumul de fibre. Acest lucru poate reduce tensiunea arterială și are rol protector asupra sănătății inimii și a sistemului cardiovascular, reducând, de asemenea, riscul de anumite tipuri de cancer.

Trebuie să suplimentez?

Alimentele de origine vegetală ne pot furniza toți nutrienții esențiali cu excepția vitaminei B12 (produsă de o bacterie ce trăiește în sol, intestin și cavitatea bucală) și a vitaminei D (produsă la contactul razelor solare cu pielea).

Pentru o sănătate optimă se recomandă suplimentarea cu vitamina B12 cianocobalamină 1000mcg de 2 ori pe săptămână.

De asemenea, dacă nu te expui suficient la soare, este recomandat să suplimentezi această vitamină sau să consumi alimente fortificate.

Pot fi vegan dacă fac mult sport?

Bineînțeles! Conform recomandărilor Asociației Americane de Nutriție și Dietetică, o alimentație vegană bine planificată ne poate furniza toți nutrienții esențiali tuturor etapelor de vârstă și inclusiv atleților.

Dacă faci sport intensiv sau de performanță, discută cu medicul tău nutriționist sau alătură-te programului Start 22+ unde dieteticienii noștri te pot ajuta în mod gratuit!

De unde îmi iau proteinele? Conțin plantele proteine?

Veganii pot obține o multitudine de proteine! Proteinele din plante se găsesc în principiu în leguminoase (fasole, linte, năut, soia etc), dar se și „ascund” în aproape tot ce mâncăm. 

În ciuda miturilor, organismul nostru are nevoie de cantități mici de proteine: copiii necesită în medie cam 20-35 g pe zi, iar adolescenții și adulții cam 50-70 g pe zi. Marea parte a populației consumă mai mult decât dublul acestor cantități. Este ușor să obținem cantitatea mai sus menționată dintr-o alimentație vegană, mai ales dacă mâncăm leguminoase (sau derivate precum laptele de soia sau tofu) în fiecare zi. De fapt, găsim proteine în aproape toate alimentele pe care le consumăm zi de zi ca vegani – cereale, legume, fructe, nuci și semințe. 

Atleții au nevoie de cantități mai mari de proteine, dar cu planificarea corectă, este ușor să consumi o cantitate suficientă. 

Dar proteina completă? Asociației Americane de Nutriție și Dietetică, care este cea mai importantă organizație de nutriție din SUA, a declarat despre alimentațiile vegane și vegetariene că termenul „proteină completă” induce în eroare, precizând că: „Proteinele dintr-o varietate de vegetale consumate în timpul zilei, furnizează toți aminoacizii indispensabili (esențiali) atunci când sunt îndeplinite cerințele calorice.”

Cât costă să mănânc vegan?

Dacă alegem să consumăm alimente integrale, locale și de sezon vom observa că o alimentație vegană ne va reduce semnificativ costurile alocate mâncării!

Alimentele precum legume, fructe, cereale integrale, leguminoase, nuci și semințe sunt mult mai ieftine decât produsele de origine animală.

De asemenea, acest tip de alimentație te va ajuta să economisești bani pe termen lung, deoarece te poate proteja de boli cronice precum obezitate, boli cardiovasculare, diabet de tipul 2 și diverse tipuri de cancer.

Alimentele exotice sau cele procesate pot fi mai scumpe, însă acestea nu sunt necesare pentru o alimentație sănătoasă.

Cum să răspunzi la întrebările celor din jur?

Familia și prietenii cel mai probabil te vor asalta cu întrebări! E bine să te pregătești pentru asta studiind întrebările cele mai comune adresate veganilor.

Ce fac când merg în vizită?

Asigură-te din timp că gazda îți cunoaște preferințele alimentare. Dacă vorbim de bunici, poate fi mai ușor să folosești termenul de „mâncare de post”. 😀

În funcție de relația pe care o ai cu gazda și de natura evenimentului, te poți oferi să duci un aperitiv sau un desert vegan.

Cum procedez când iau masa în oraș?

Aplicații precum Happy Cow și paginile Vegan în România și Asociația Veganilor din România te pot ajuta să găsești ușor restaurante și localuri vegane sau cu opțiuni vegane.

Majoritatea localurilor pot prepara la cerere un produs vegan („de post”).

Dacă ai întrebări pe care nu le-am acoperit nu ezita să ne contactezi!