Participanți

Daniela P., Londra/București

Se renăștea un copil la vârsta la care viața a spus primul „of, ar trebui să faci și tu ceva”. Acel copil eram eu, Daniela sau mai bine spus Dana, care trăiește la Londra de o viață de om și mai vizitează când dorurile îl strigă, orașe din România unde am suflete dragi, Roman, București, Oradea.

Dorul de bunicul meu m-a îndreptat spre a căuta un alt stil de viață. El era un om blând care iubea viața cu tot ce cuprindea ea și mereu îmi spunea „animalele se sacrifică și consumă numai atunci când natura nu are posibilități de a-ți oferi altfel de hrană. Este un întreg ritual de mulțumire și recunoștință”. Aș putea scrie o carte despre felul lui de-a fi și a gândi, chiar dacă a trăit în alte timpuri, iubea animalele la înalta lor valoare.

Sufletul din mine a cochetat cu stilul de viață vegetarian din copilărie chiar dacă s-a întâmplat să aibă pauze s-a întors cu drag și capul plecat la amintirea de demult stilul vegetarian, dar totul până într-o zi, când cineva mi-a povestit de ce ar fi bine să mă opresc de la a mai consuma lactate de orice fel. Atunci am început să caut pe internet rețete care să îndepărteze din viața mea laptele și tot ce provenea din el, dar nu devenisem vegană pentru că am continuat să mănânc ouă, pește și fructe de mare.

În clipa în care cauți rețete stil vegan, vegetarian, Facebook-ul trimite sugestii, poate te interesează și așa a apărut pe pagina mea de Facebook sugestia pentru programul Start22+

A fost o provocare pentru mine, iar dorința de a descoperi noi drumuri pentru un stil de viață sănătos și-a pus amprenta pentru a spune da cu încredere la ceea ce urma. Pentru că nu îmi place carnea, pentru că iubesc orice ființă cu suflet, pentru că sănătatea e mai sus decât orice, pentru că mereu mă gândesc cum m-aș simți eu fiind hrană pentru alții, neconștientizând, devenind prieten cu ei, având încredere și... surpriză: ajung să sfârșesc în cuptorul lor.

Așa am poposit cu încredere și entuziasm în grupul Start22+ unde am găsit informații interesante și de foarte mare ajutor, mai ales pentru persoanele care nu au cochetat niciodată cu stilul vegan sau cu treapta de mijloc, stilul vegetarian.

Așa am început aventura mea în stilul de viață vegan și dacă îți dorești cu adevărat găsești orice, oricând, oriunde. Când există plăcere totul devine simplu și ușor.

Mi-aș dori să reușesc să atrag cât mai multe persoane în acest minunat joc creat de Start22+ pentru că există în acest grup oameni fantastici care deschid noi orizonturi pentru posibilitatea de a testa limitele și fricile interioare. Mă bucur că așa am descoperit că mai există „trăsniți ” în jurul meu care iubesc viața la extrema veganismului.

Mulțumesc cu recunoștință pentru frumoasa oportunitate de a descoperi misterul din stilul de viață vegan.

Andrei Z, Danemarca

1. De ce te-ai înscris la Start22+?

Am văzut o postare pe Facebook și-am zis că este timpul pentru un detox :). Nu este prima oară când mănânc vegan pentru o perioadă mai îndelungată. Așa că știam ce mă așteaptă.

2. De ce ai dorit să adopți un stil de viață vegan?

Eu, cu stilul de viață vegan, avem o relație destul de on/off. Am avut vânători în familie și am fost învățat să respect viața cu toate fazele ei, inclusiv moartea. În general, nu am ceva cu produsele de origine animală, dar nu îmi place industrializarea mâncarii și insulta pe care le-o aduce animalelor. Moartea nu e la fel de rea ca o viață scurtă plină numai de suferință. Dar, cam așa arată viața majorității animalelor.

O altă problemă pe care o am cu zootehnia “modernă” este faptul că se mută furaje de pe partea ailaltă a planetei să hrănească niște vaci de aici ,după care vacile sunt mutate acolo iar după procesare să mi le aducă înapoi aici. Asta mi se pare trist și de neînțeles. Planeta plătește pentru faptul că lumea nu vrea să înțeleagă adevăratul preț al cărnii.

Și da, aleg un stil de viață vegan, nu vegetarian pentru că cei care zic “sunt vegetarian pentru că țin la animăluțe și nu îmi place să știu că au murit ca eu sa le mananc” mi se par măcar puțin ipocriți pentru că vițelul ăla moare și dacă tu vrei să mănânci brânză sau lapte. Industria nu are chef să-l hrănească oricum dacă nu beneficiază de pe urma lui sau suferă mâncând concentrate crescând chinuit fără bucuria oferită de mama-vacă. Dacă toți ar fi vegetarieni, nu s-ar schimba mare lucru, pentru că ouă tot ar trebui, brânză tot s-ar cere, piele tot s-ar folosi.

A nu se înțelege greșit, nu sunt vegan, dacă vin niște prieteni și-mi aduc un tort care mi l-au făcut cu drag sau dacă sunt prin Alaska și tot ce am este ce îmi dau eschimoșii, nu voi face fițe. Am avut ani în care am cumpărat un pește tot anul și am mai mâncat poate ceva pe ici pe colo ce nu era vegan.

3. Cum ți s-a părut experiența celor 22 de zile?

Mi s-a părut interesantă, am schimbat idei cu niște oameni super, m-am împins de la spate să încerc să fac niște chestii noi, ce n-am mai încercat până acum (un tiramisu vegan delicios), am mai aflat de niște ingrediente noi și cum să le combin prin bucătărie.

Unele ingrediente nu le-am găsit prin magazine, așa că o să îmi continui aventura când ajung prin București sau Cluj. Și ingredientele fac parte din aventura culinară și asta îmi place și mă ambiționează să le caut, să le găsesc și să le testez. 🙂

4. Cât de dificil ți s-a părut să găseşti ingrediente bazate pe plante? Dar să găsești vegan?

Am destui prieteni care au tot felul de restricții alimentare, deci, sunt relativ obișnuit cu gătitul vegan, chiar și cu restricții în plus, cum ar fi alergiile la chimion, aciditate la stomac și uite așa prăjelile rămân doar amintire, etc.)

Am mai făcut și mâncare pentru studenți cu niște oameni de la un foodbank ce erau mai toți vegani, din câte îmi amintesc, iar apoi au început să vină și oameni de pe strada, a fost o experiență de neuitat. Ne întreceam în cook off-uri de aveai impresia că mâncare servită de noi, oamenilor de pe stradă, era mult mai bună și apetisantă decât ce se servea la restaurante.

Și ingrediente pe baza de plante nu sunt greu de găsit. Adică ce? E greu o fasole sau o linte de găsit? Depinde ce fiță ai. Dacă vrei să faci un tiramisu vegan, da, s-ar putea sa fie o provocare. Dar ca să mănânci bine și sănătos nu-ți trebuie mare lucru. Trebuie să înveți puțin despre condimente și să ai destule tipuri de nuci, semințe și fasole prin casă.

5. Ai observat transformări cu privire la sănătate după cele 22 de zile?

Eu am un stil de viață destul de sănătos, așa că îmi este destul de greu să văd o diferență. Pentru mine pot spune că transformarea a fost tot ce am asimilat nou despre ingrediente și noi rețete Și am cântar de ăla fancy care îți zice de toate 🙂 . Poate am slăbit 500g dar asta o pot rezolva cu o cană de apa, deci nu cred că se pune.

Roxana P.B, Slobozia

1. Ce anume te-a determinat să te înscrii la Start22+ și cum ai aflat de noi?

Am cochetat cu stilul de viață vegetarian timp de 4 ani de zile și am considerat că este momentul să trec la un alt nivel și să continui aventura vieții mele într-un nou stil de viață și anume să pășesc pe treapta veganismului. Cum firea omului este curioasă mi-am dorit de asemenea să descopăr noi metode de a găti sănătos, ingrediente cu care nu am avut plăcerea să colaborez, să înțeleg stilul de viață vegan și ce înseamnă sănătate venită numai din plante, legume, fructe , să descopăr o altă lume până acum necutreierată de mine.

2. Care sunt motivele pentru care ți-ai dorit să adopți un stil de viață vegan?

Schimbarea, da, simțeam că trebuie să fac ceva deosebit pentru a-mi arăta iubirea față de animale. M-am orientat spre alimentația de tip plant based în primul rând pentru că am înțeles importanța acțiunilor noastre asupra mediului înconjurător și asupra animalelor în special. Nu te poți numi iubitoare de animale dacă continui să mănânci carnea lor, obținută în urma chinurilor și relelor tratamente oferite animalelor de către industria cărnii.

Animalele merită și ele respect! Merită o familie și o viață cu dragoste și decență!

Un al doilea motiv este cel legat de sănătate, lucru care s-a văzut de-a lungul timpului prin mai multă energie și per total o stare mai bună. Provocarea de 22 de zile vegan a ajuns la mine exact în momentul în care gândul îmi zbura spre o schimbare și un alt stil de viață. Cu toții suntem ființe ale acestei planete și merităm ce este mai bun!

3. Cât de dificil ți s-a părut să găseşti ingrediente bazate pe plante? Dar să gătești vegan?

Din fericire, astăzi avem foarte multe alternative vegane, unele destul de accesibile, altele mai puțin, însă merită să te răsfeți la un moment dat. Să gătesc vegan a fost ușor, având satisfacția că ce mănânc este bun pentru sănătatea mea și aduc un aport cât de mic în salvarea animalelor. Plus că sunt așa multe ingrediente noi, pe care de abia aștept să le încerc și combin.

4. Cât de utile ți s-au părut sfaturile și informațiile oferite de program/mentori?

Informațiile mi-au fost foarte utile și rețetele după placul meu, am învățat multe și încă mai învăț. Aș recomanda tuturor să înceapă să facă o schimbare în viața lor, să ajungă să conștientizeze că fac rău prin alimentația non vegană, atât lor cât și mediului înconjurător. Desigur pot începe totul ca o joacă a provocării oferite de voi.

Mult succes în ceea ce faceți și țineți-o tot așa!